 |
  |
 |
For the moment we only offer legislation in romanian. If you would like more information on the subject please don't hesitate to contact us through one of the methods listed in the Contacts page. Thank you for your understanding.
Hotarâre a Consiliului Judeţean Ilfov
Nr. 94 din 14.07.2006
Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a
Serviciului Public de Cooperare Internă şi Internaţională al judeţului Ilfov
Capitolul I - Dispoziţii generale
Art. 1. Serviciul Public de Cooperare Internă şi Internaţională al judeţului Ilfov este organizat şi funcţionează ca serviciu public, de interes judeţean, cu personalitate juridică sub autoritatea Consiliului Judeţean Ilfov.
Art. 2. Serviciul Public de Cooperare Internă şi Internaţională al judeţului Ilfov are sediul în municipiul Bucureşti, Str. Gheorghe Manu, nr 18, Sector 1.
Art. 3. Serviciul Public de Cooperare Internă şi Internaţională al judeţului Ilfov are ştampilă proprie, cu următorul conţinut: România, Consiliul Judeţean Ilfov, Serviciul Public de Cooperare Internă şi Internaţională al judeţului Ilfov.
Art. 4 Sumele necesare înfiinţării şi funcţionării acestui serviciu vor fi alocate ulterior, la rectificarea bugetului local al judeţului Ilfov și din finanţări extrabugetare.
Art. 5. Pentru desfăşurarea şi lărgirea activităţii, Serviciul Public de Cooperare Internă şi Internaţională al judeţului Ilfov poate folosi mijloace materiale şi băneşti primite de la persoane juridice şi fizice sub formă de donaţii şi sponsorizări, cu respectarea legislaţiei în vigoare.
Capitolul II - Obiectul de activitate
Art. 6. Obiectul de activitate al Serviciul Public de Cooperare Internă şi Internaţională al judeţului Ilfov îl constituie:
- asigurarea, gestionarea şi dezvoltarea relaţiilor de cooperare şi parteneriat dintre judeţul Ilfov şi localitățile din județ pe de o parte, cu alte regiuni şi organisme interne si internaționale, pe de altă parte;
- punerea la dispoziția autorităților locale, instituțiilor publice, agenților economici, precum si persoanelor fizice, a tuturor informațiilor şi oportunităților de colaborare internă si internațională;
- obţinerea de informații referitoare la fonduri care pot fi accesate pentru implementarea proiectelor ce vizeaza finanțări din fonduri structurale nerambursabile;
- susţinerea proiectelor aplicate de Consiliul Judeţean Ilfov, precum şi de consiliile locale ale localităților din judeţul Ilfov, care au ajuns în faza finală a aprobării.
Art. 7. Informațiile şi oportunițatile de cooperare internă şi internațională vor fi puse la dispoziția instituțiilor publice, agenţilor economici, precum şi a persoanelor fizice, în schimbul plății unor tarife ce vor fi stabilite prin hotărârea Consiliului județean Ilfov
Art. 8. Pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, Serviciul Public de Cooperare Internă şi Internaţională se poate afilia la organizații ori asociații interne şi internaționale, în conformitate cu prevederile legale.
Capitolul III - Structura organizatorică şi statutul personalului
Art. 9. Organigrama, numărul de personal şi statul de funcții ale Serviciul Public de Cooperare Internă şi Internaţională al judeţului Ilfov se aprobă prin hotărârea Consiliului Județean.
Art. 10. Salariații Serviciul Public de Cooperare Internă şi Internaţională al judeţului Ilfov au calitatea de personal contractual şi se subordonează unui Director.
Art. 11. Personalul se angajează prin decizie a Directorului, în limita posturilor aprobate, pe bază de concurs sau, după caz, examen, organizate în condițiile legii.
Art. 12. Salarizarea Serviciului Public de Cooperare Internă şi Internaţională al judeţului Ilfov se stabileşte potrivit legislației aplicabile salariaților din sistemul bugetar, în funcție de resursele financiare alocate.
Capitolul IV - Conducerea Serviciului Public de Cooperare Internă şi Internaţională.
Art. 13. Conducerea Serviciului Public de Cooperare Internă şi Internaţională al judeţului Ilfov este asigurată de un Director.
Art. 14. Funcţia de Director, se ocupă prin concurs sau, după caz, prin examen, organizate de către Consiliul Judeţean Ilfov, în conformitate cu legislația în vigoare.
Art. 15. (1) Numirea Directorului în cadrului Serviciului Public de Cooperare Internă şi Internaţională al judeţului Ilfov se face prin hotărâre a Consiliului judeţean, în condițiile legii.
(2) Sancționarea şi eliberarea din funcție a Directorului din cadrului Serviciului Public de Cooperare Internă şi Internaţională al judeţului Ilfov se face de către Consiliul județean, la propunerea preşedintelui.
Art. 16. Directorul din cadrul Serviciului Public de Cooperare Internă şi Internaţională al judeţului Ilfov asigură conducerea executivă a acestuia şi răspunde de buna lui funcționare.
Art. 17. În exercitarea atribuțiilor ce-i revin, Directorul emite decizii.
Art. 18. Directorul Serviciului Public de Cooperare Internă şi Internaţională al judeţului Ilfov îndeplineste, în condițiile legii, următoarele atribuții principale:
- asigură conducerea curentă a Serviciului Public de Cooperare Internă şi Internaţională al judeţului Ilfov;
- coordonează, urmăreste şi controlează realizarea atribuțiilor serviciului;
- reprezintă Serviciul Public de Cooperare Internă şi Internaţională al judeţului Ilfov îin relațiile cu instituțiile publice, cu persoanele fizice şi juridice din țară si din străinătate, precum şi în justiție;
- exercită funcția de ordonator secundar de credite, calitate în care răspunde de folosirea fondurilor bugetare alocate de Consiliul Judeţean şi raportează periodic preşedintelui despre această activitate;
- intocmeste proiectul bugetului propriu al Serviciul Public de Cooperare Internă şi Internaţională al judeţului Ilfov;
- propune spre aprobare Consiliului județean, organigrama, statul de funcții si numărul de personal;
- numeste, sancționează şi eliberează din funcție personalul din cadrul serviciului, în condițiile legii, şi stabileşte atribuțiile acestuia;
- prezintă trimestrial Consiliului judeţean un raport asupra activității serviciului;
- orice alte atribuții prevăzute în lege ori încredințate de Consiliul județean şi preşedintele acestuia.
Capitolul V - Bugetul de venituri şi cheltuieli
Art. 19. Serviciul Public de Cooperare Internă şi Internaţională al judeţului Ilfov întocmeste anual bugetul propriu de venituri şi cheltuieli, care se aprobă de Consiliul Județean Ilfov.
Art. 20. Serviciul Public de Cooperare Internă şi Internaţională al judeţului Ilfov îşi organizează şi conduce evidența contabilă, în conformitate cu legislația în vigoare.
Art. 21. Operațiunile de încasări si plăți se efectuează in cont deschis la Trezoreria Ilfov si prin casieria proprie, potrivit reglementărilor legale in vigoare.
Art. 22 Prezentul Regulament de organizare si funcționare al Serviciului Public de Cooperare Internă şi Internaţională al judeţului Ilfov se completează cu dispozițiile actelor normative in domeniu.
Capitolul VI - Structura organizatorică şi principalele atribuţii ale compartimentelor de specialitate.
Art. 23 Compartimentul Cooperare Internă si Internațională are ca principale atribuţii:
- obţinerea de informații referitoare la fonduri care pot fi accesate pentru implementarea proiectelor ce vizeaza finanțări din fonduri structurale nerambursabile
- dezvoltarea de relaţii cu potenţiali parteneri de proiecte atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional
- participarea şi organizarea de conferinţe interne şi internaţionale având ca teme cooperarea la nivel intern şi internaţional în diverse domenii – socio-economic, cultural, educaţional etc.
- alte atribuţii prevăzute de lege
Art.24 Compartimentul Financiar Contabilitate/Resurse Umane:
- coordonează activitatea de întocmire a fişei postului pentru întreg personalul din cadrul serviciului
- propune acordarea sporurilor de vechime şi alte sporuri prevăzute de lege
- urmăreste împreuna cu serviciul Contabilitate-Salarizare sumele din bugetul anual pentru cursurile de perfecționare
- răspunde de organizarea şi conducerea evidenței contabile, a surselor aprobate
- întocmeşte Regulamentul de Ordine Internă si Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a serviciului
- conduce evidența alimentării conturilor cu mijloace băneşti.
- îndeplineşte şi alte atribuții prevăzute de lege.
Art.25 Compartimentul Juridic:
- reprezintă Serviciul Public de Cooperare Internă şi Internațională al județului Ilfov, pe bază de delegație, în faţa instanțelor judecătoreşti
- inițiază acţiuni in justiţie, inclusiv exercitarea căilor de atac
- asigură existența unui fond de documentare de specialitate, reprezentând biblioteca juridică a serviciului, precum şi actualizarea continuă a acestuia.
- îndeplineşte si alte atribuţii prevăzute de lege
Art.26 Compartimentul de Informatică:
- asigură informatizarea şi conducerea computerizată a tuturor activităților prelucrabile pe calculator, propunând strategia creării si funcționării sistemelor, necesarul de echipamente şi personal, urmărind buna funcționare a acestuia
- administrează rețeaua informatică a Serviciului de Cooperare Internă şi Internațională al Judeţului Ilfov
- îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege
Art.27 Compartimentul Relaţii Publice şi Secretariat:
- urmăreste circulaţia si înregistrarea corespondenţei
- întocmeşte procesul verbal al şedinţelor Serviciului Public de Cooperare Internă si Internaţională al Judeţului Ilfov
- ţine evidenţa proceselor verbale
- popularizează prin mass-media principalele acţiuni organizate de Serviciul Public de Cooperare Internă si Internaţională.
- Creează cadrul organizatoric pentru conferinţe de presă,
- Asigură realizarea abonamentelor la presă
- Elaborează şi emite comunicate de presă referitoare la activitatea depusă de Serviciul Public de Cooperare Internă şi Internaţională
Art.28 Compartimentul de Dezvoltare Regională:
- Stabileşte relaţii de colaborare inter-regională, în vederea accesării de fonduri de structură si coeziune, ca urmare a integrării în perspectivă a României în Uniunea Europeană
- Elaborează şi urmăreşte proiectele de dezvoltare regională
- Îndeplineşte orice altă atribuţie prevăzută de lege
Art.29 Compartimentul Implementare, Derulare Proiecte:
- Atrage parteneri internaţionali pentru derularea de proiecte internaţionale
- Identifică sursele de finanţare ale proiectelor Serviciului Public de Cooperare Internă si Internațională
- Elaborează, implementează şi derulează proiecte având caracter social, economic, cultural, educațional, sportiv etc., cu parteneri interni şi internaționali
- Îndeplineşte orice altă atribuţe prevăzută de lege.
Capitolul VII - Dispoziţii finale
Art.30 Atribuţiile Directorului Serviciului Public de Cooperare Internă şi Internaţională al judeţului Ilfov şi ale celorlalte cadre cu funcţii de execuţie sunt prevăzute în fişele posturilor
- În raport cu modificările intervenite în structura sau activitatea serviciului, fişele posturilor vor fi reactualizate, cu aprobarea directorului
- Fişa postului Directorului va fi reactualizată numai cu aprobarea Consiliului Judeţean Ilfov.
Art.31 Personalul serviciului va fi încadrat în grupa de munca corespunzătoare, conform reglementărilor în vigoare.
Art.32 Personalul serviciului este obligat să cunoască şi să aplice întocmai prevederile prezentului regulament, în părțile ce-l privesc.
|
 |